Skip to content

17/11/2021 News

TotalEnergies Marketing Romania

totalenergies

Dragi Colegi,

TotalEnergies Marketing Romania a primit Premiul de Excelenta pentru contributia sa la dezvoltarea economica a regiunii Brasov.

Joi, 11 Noiembrie 2021, Compania noastra a fost premiata in cadrul evenimentului Forbes Best Cities For Business Brasov, unde s-au reunit factorii de decizie locali, Primarul Municipilui Brasov,  precum și reprezentanții întregii comunități de business, pentru a aborda toate aspectele mediului de afaceri din zona, de la provocări și dificultăți (normale sau determinate de această perioadă fără precedent), până la oportunitățile oferite de fiecare zonă în parte și de autoritățile locale respective. Printre companiile participante amintim: Carrefour, Teilor, Nordis, Nespresso, BCR, Raiffeisen BANK, Affidea, Hiperdia, Temad, Ecoconstruct.

Premierea a fost onorata de Directorul General – Didier Grimault, in cadrul primei ediții a evenimentului regional Forbes Best Cities for Business desfășurat ONLINE. „ Prezența noastră la Brașov are o istorie lungă, care durează de peste 140 de ani. Astăzi, TotalEnergies Marketing Romania produce lubrifianți și unsori în fabrica sa din județul Brașov, atât pentru piața românească, cât și pentru export în țările din Europa de Est. Suntem foarte activi in tara si pe piata Bitumului, cu depozitul nostru in Ozun. Cu cele două mărci ale noastre internaționale, Elf și TotalEnergies, și marca istorică Lubrifin, avem aproximativ 20% din cota de piață în România. Acest rezultat vine în urmă aplicării cu succes a strategiei noastre orientate către client, menținerea calității produselor, siguranța operațiunilor noastre și preocuparea noastră constanța în ceea ce privește durabilitatea. Vorbind despre contribuția noastră la dezvoltarea regională, depozitul nostru central de produse finite va fi relocat de la București la Brașov, aducând regiunii o activitate de 10 milioane de dolari și ajutând compania să reducă amprenta emisiilor de CO2 cu 340 de tone, ceea ce reprezintă o scădere de 67% obținută din reducerea costurilor de transport, comparativ cu nivelul actual. În plus, această nouă activitate logistică va crea în jur de 30 de noi locuri de muncă directe și indirecte în regiune. Ca o altă dezvoltare din regiune, TotalEnergies Marketing Romania a decis să lanseze o nouă activitate destinată să deservească vehiculele grele cu motorizări Diesel, producția urmând să se lanseze la începutul anului 2022. Sincer să fiu, sunt foarte mândru să primesc astăzi acest premiu de la Forbes, pentru că în urmă cu doar două săptămâni, cei 70 de angajați ai noștri sărbătoreau 6.000 de zile fără accident in fabrica din Cristian. Acest trofeu este al lor și îl merită.” – a declarat Didier Grimault, Directorul General TotalEnergies Marketing Romania.