Skip to content

16/05/2023 News

Provocarea Celor Zece Milioane de Pași pentru Brigitte

București, 10 mai, 2023. În luna februarie 2023, TotalEnergies Marketing Romania a lansat „Provocarea Celor Zece Milioane de Pași pentru Brigitte”, o campanie la care angajații Companiei din toată țara, s-au înscris pentru a-și crește nivelul de activitate fizică zilnică, dar și pentru a contribui la sponsorizarea ursulețului Brigitte, adoptat prin Sanctuarul Libearty Zărnești, în 2022.

TotalEnergies Marketing România a anunțat rezultatele competiției „Provocarea Celor Zece Milioane de Pași pentru Brigitte”. Participanții au înregistrat un total de 96.147.962 de pași, echivalentul a 68.600 km, ceea ce poate reprezenta ocolul Pământului de 1.7 ori.

Cele trei echipe câștigătoare ale competiției au realizat 17.622.458 de pași, 12.036.641 de pași, respectiv 12.005.882 de pași. Toți cei 110 participanti au dat o dovadă impresionantă de dedicare, consecvență și determinare.

Prin competiția „Provocarea Celor Zece Milioane de Pași pentru Brigitte” echipa TotalEnergies Marketing România a reușit să transforme activitățile fizice în fapte bune pentru o cauză dragă lor - locatarul cu numărul 100 al Sanctuarului Libearty Zărnești. Sponsorizarea va fi înmânată sanctuarului în luna iunie 2023 de către reprezentații echipei care s-a clasat pe locul întâi.

În misiunea sa de a-i ancora pe angajați în activități care vizează impactul pe mediu, siguranță rutieră, sănătate și valori locale, TotalEnergies Marketing România pregătește noi provocări și acțiuni de responsabilitate socială.